PE TARAMUL LUI STEINBOCK

Vedeam de multe ori,fotografii cu Steinbock,deosebit de frumoase si de o claritate deosebita si de fiecare data ma intrebam ce camere foto ,performante,au fost folosite,nu puteam sa cred,ca se poate sa fi aproape de aceste animale superbe,fara ca ele sa se simta deranjate de prezenta omului. Vara, i-am cerut amicului meu Hitschko ,daca cunoaste o zona cu Steinbock,unde as puta ajunge si eu ,facand o calatorie de scurta durata in Elvetia.Raspunsul a fost afirmativ,asa ca am hotarat sa pregatesc ,minimum de bagaje,sa risc deplasarea cu masina,din Romania in Elvetia,pentru a vedea aceste animale superbe si daca tot ajung in Elvetia sa prind un rasarit de soare pe Matterhorn.
Am stabilit ca pe data de 11 august sa ne intalnim ,la ora 6 dimineata la Habkern,stiam ca din Stechelberg,unde gasimem loc de cazare in camping pana acolo nu sunt decat 26 km,dar m-am sculat la 04,30 ,am umblat cu grija sa nu fac zgomote,am scos masina din camping,la sosea,am baut o cafea pregatita de seara ,am luat ghetele de munte si am plecat in noapte si necunoscut...
GPS-ul masinii m-a invartit pe cateva stradute din Interlaken,era inca intuneric cand am intrat pe o vale impadurita,drum cu panta destul de mare ,dar aveam incredere in GPS .
La ora 06,05 eram in parcarea stabilita dinainte  acolo Hitschko era la datorie,fara prea multe vorbe am luat cele doua camere foto,am mai mers cu masina lui cativa kilometrii ,pe un drum foarte ingust,am parcat si am inceput un urcas destul de usor pe o poteca marcata,pe fanete cu multa apa si uneori terenuri mlastinoase. Nu se luminase bine de ziua,inca,cand am vazut cateva siluiete de capra neagra,pe care la inceput le-am confundat cu Steibock,dar in final ajungem pe poteca sub Augstmatthorn ,unde panta te face sa te odihnesti in vreo doua locuri .La un moment dat zaresc prin ceata,la cresta muntelui,cornele a doua exemplare.Vorbesc destul de greu germana,si nu stiam cum sa-l rog pe amicul meu sa nu faca nici un zgomot,eventual sa ramana pe loc ,sa ajung eu primul acolo sus sa nu ratez intalnirea si sa reusec sa fac 2-3 fotografii.
Nu eram deloc multumit de ceata (Nebel ),dar asta era situatia,nu putem interveni in fata naturii.
Am ajuns in creasta,am tras cateva cadre prin ceata,dar cred ca Dumnezeu,a apreciat efortul meu si au aparut primele raze de soare.
Am fost cel mai fericit om de pe pamant,m-am plimbat printre ei,cred ca m-au acceptat pana la 3 metrii distanta,nu as mai fi plecat de acolo niciodata.
Cred ca as muncii in aceasta zona cu placere ,sa urc in fiecare zi un bulgare de sare,de care consider ca au nevoie,sa le asigur hrana pe timp de iarna cand se retrag in padurile de joasa altitudine,sa le dau cate un nume si sa se lege un fel de fratie intre noi .Sant si acum cu gandul la un exemplar,mascul,batran ,cu niste coarne deosebite dar destul de slab,care cred ca are destui urmasi in zona,dar in toamna in perioada imperecherii,va fi dat deoparte de cei tineri.
Ceata nea oferit un adevarat spectacol,pentru camerele foto,as fi stat ziua intreaga pe aceste creste,nu eram obosit ,vroiab chiar sa ajung pa la Brienzrothorn,dar am plecat spre Suggiture acolo unde flutura drapel elvetian,acolo era o familie cu niste copii simpatici,amicul meu trebuia sa ajunga la familia sa in Emmental.
M-am despartit destul de greu de aceste locuri minuanate...
Oare la anul viitor va mai fi acolo batranul meu Steibock ?   As vrea sa cred ca ,da !